Ce Este Astrologia? - Horoscop
Astrologie si Horoscop contact[at]astrologyclub.org

Ce Este Astrologia?

Despre orice lucru, în general avem o părere, întemeiată prin practică şi experienţe, sau doar la nivel de “părere” sau “a spus cutare…”; astăzi este la modă acesta libertate de a arunca în stânga şi dreapta cu tot felul de păreri de interes mondial, finalitatea o cunoaştem mai devreme sau mai târziu pe pielea. Noastră. Dacă informaţiile se bazează pe latura practică a experienţei personale, acestea sunt umane, aparţin individualităţii, indiferent câte eforturi de globalizare fac marii anonimi ai zilelor noastre. Modul în care realizează cineva, ceva, sau ceea ce simte el faţă de un lucru este destul de diferit de la om la om.

Dacă trecem dincolo de perdeaua socială, de materialismul dominant şi apartenenţa din anumite interese la diferite orientări sau grupuri, putem apela la sinceritate şi descoperim un munte de naivitate. Urcând cu răbdare acest munte vom găsi în vârf un steguleţ care flutura de mii de ani şi pe care scrie: “UNITATEA ÎN DIVERSITATEA MANIFESTĂRILOR”. Este vorba de acea unitate spirituală, care fiind “divină”, îşi poate permite orice. Doar faptele, comportamentul şi starea sufletească ne pot infirma sau confirma sensul ales, acea simţire la propriu că trăim şi iubim.

Dacă informaţiile se bazează pe latura de “părere”, adică în necunoştinţă de cauză, prin lipsa practicii şi înţelegerii fenomenului respectiv, atunci înseamnă că ne uităm prea mult la televizor sau avem prea multe diplome. Se pune foarte mult accentul pe gândire, democraţie şi speculaţii economice. Sensul consecinţelor, care respectă legea cauză-efect, sunt tot mai dizarmonioase şi parcă “pe invers”, una vrem şi altă iese. Parcă orbiţi de o educaţie pur materialistă, indiferent că vine de la partidul preoţilor sau al intelectualilor, ne-am obişnuit şi ni se pare că totul este în regulă. Este oare normal că viaţa să fie o luptă de supravieţuire, să alergi de unul singur şi să câştige prostia. Să înveţi fără să gândeşti înseamnă eforturi în zadar.

Să gândeşti fără să fi învăţat ceva, este un lucru periculos. Ştiinţă fără conştiinţă, ne face să trăim acelaşi primitivism al relaţiilor interumane, manifestate în sclavagism sub o formă mai dură, directă şi poate mai sinceră, probabil nu aveau destui politicieni, bancheri, diplomaţi, avocaţi şi servicii secrete care să rezolve (muşamalizeze) problemele prin reclame şi legi democratice. Mentalitatea alimentează cuvintele, ideile, faptele, comportamentul, caracterul şi acest spirit al civilizaţiei actuale. Nimeni nu se poate ascunde, dar majoritatea o fac pentru a scăpa de ei înşişi, de acest calvar: EU SUNT…

Astrologia, la fel ca şi mersul pe bicicletă este un instrument de cunoaştere. Nu există ierarhii, atunci când vorbim despre aceste instrumente folosite de oameni, pentru a trece examenele vieţii. Dacă am crea ierarhii, am jigni capacităţile, posibilităţile şi reuşitele umane trecute sau actuale. Mulţi consideră că ceea ce fac ei este o cale spirituală pentru întreaga omenire, şi ce ne-am face noi fără ei. Ei nu au nici o vină, la fel şi indiferenţa oamenilor care aşteaptă; aceasta vibraţie generală le da idei din ce în ce mai ciudate. Salvatorii şi salvaţii, trag un teatru de câteva mii de ani, în care se mai schimbă personajele bolnave sau decedate şi decorurile. Nimic nu este întâmplător, lucrurile decurg exact aşa cum vrem noi. Du-te la un copil care se joacă cu lopăţica în nisip şi la un parlamentar european; încearcă să le faci cunoştinţă. Fiecare este atât de prins în ceea ce face, încât nu ar dori să schimbe rolurile şi nici nu au timp de lucruri neimportante pentru ei.

Toate metodele şi instrumentele de educaţie şi cunoaştere sunt la liber. Problema este cine să cunoască? Şi ce?. Dacă actualizam vechiul proverb chinez: „un drum cu 10 000 de gropi, începe cu prima groapă”, la fel şi „cunoaşterea începe prin autocunoaştere”, „educaţia începe prin autoeducaţie”, „munca începe prin muncă cu tine însuţi”, „vindecarea începe prin autovindecare”. Ar trebui să ne lămurim şi asupra aspectelor de „bine” şi „rău”, ele sunt o monadă, nu pot exista separat, iar manifestarea catalogată de noi este funcţie de lipsa de control, de armonie sau distanţă faţă de o axă centrală cu armoniile cât mai line sau accentuate. Diferenţa dintre „a face rău” sau „bine cu forţa”, indiferent de motivaţie, produc distorsiuni vibraţionale, stări de disconfort interior şi exterior. Se spune că: „ce este bine pentru mine, poate fi rău pentru tine” şi invers. Calea fiecăruia, nu este nici spirituală şi nici materială, pentru că nu putem despărţi aceste concepte. Este CALEA pe care ai ales să mergi, indiferent de lamentări, scuze sau acel „nu am ştiut”, „nu am avut de ales”, „viaţa-i grea”, rămâne măcar demnitatea de a suporta ceea ce ai ales şi acel regret: „poate data viitoare”.

Astrologia este o dimensiune a FIZICII şi METAFIZICII, la fel ca şi alte ştiinţe. Nu folosesc termenul „spiritual” sau „material”, pentru că şi medicină, matematică sau chimia, trebuie privite ca întreg „Spiritual – Material”, „Nepalpabil- Palpabil”, „Vibrational- Condensat”, „Intuitiv – Raţional”, „Extraterestru – Terestru”, „Telepatic – Vorbit”, etc. Ar fi natural, de bun simţ şi necesară o abordare comună, întreagă; a medicinei tradiţionale chinezeşti, a alimentaţiei naturale şi a bioenergiei cu medicina financiară; a matematicii cu numerologia; a chimiei cu alchimia; a preoţilor cu spiritualitatea; a judecătorilor cu dreptatea; a mass-mediei cu informaţia; a profesorilor şi părinţilor cu educaţia; a medicilor cu sănătatea şi a omului cu natura. Cineva definea fanatismul: „oricine care compara, ierarhizează şi diferenţiază lucrurile sau evenimentele, trăind doar într-o polaritate”.

Autocunoaşterea ne este accesibilă în multe momente ale vieţii, dar de cele mai multe ori ne surprinde nepregătiţi şi întoarcem capul în altă parte sau ne minţim. De obicei aceste momente sunt mai speciale, plăcute sau neplăcute, reacţiile şi controlul lor ne cam dau de gol. Poţi aştepta să te cunoşti cu adevărat în clipele când găseşti pe strada o sumă mare de bani, eşti în faţa unui sertar cu câteva bijuterii, primeşti o promovare, câştigi un concurs, un prieten are nevoie de tine, ai avut un accident, te-ai îmbolnăvit, ai pierdut o persoană sau un lucru preţios, nu poţi plăti întreţinerea.

Toate exemplele sunt legate de starea materiei din jurul tău şi de interacţiunile cu aceasta prin sentimente, raţiuni şi dorinţe, care te caracterizează într-o evoluţie sau involuţie a propriei personalităţi. Intervenţiile din exterior pot doar să mai amâne deznodământul şi să ne mai mângâie ipocrizia şi lenea. Recunoaşterea, rezolvarea, vindecarea, controlul situaţiei, eternitatea ţin de educaţie. Dacă societatea actuală demonstrează că nu are interese şi acces la nivel de educaţie reală, treaba ei, nimeni nu te poate opri să te ocupi de tine, dacă vrei cu adevărat. Putem renunţa la păreri şi critici sociale, pentru că tot răul este spre bine, cel puţin am fost ajutaţi să ne convingem că totul depinde de noi. Situaţia v-a continua până când se va crea un echilibru între cei cere aparţin spiritului grup uman şi cei individualizaţi, sinceri, umani la propriu, impersonali şi înţelepţi. Nu este o daciadă sau ceva obligatoriu, pentru că tot timpul universul are soluţii. „Deştepţii ştiu multe, dar înţelepţii ştiu să folosească ceea ce ştiu” şi mai vin trei aforisme bunicele: „Pierdem până învăţăm să folosim puţinul rămas”, „Avem de învăţat, ceea ce am învăţat fără să învăţăm”, „A ştii că nu ştii este un merit”.

Astrologia şi Astronomia coexista împreună, exacerbarea uneia sau alteia crează goluri în educaţie şi cunoaştere. Permanent ele se întrepătrund, oferindu-ne imaginea completă de manifestare fizică şi vibrationala, subtilă şi utilă prin poziţii, aspecte, interpretări şi previziuni. Astrologia, de când lumea şi pământul, a fost un mijloc de educaţie, cultura generală, autocunoaştere şi cunoaştere în general. Ea era predată în toate templele şi şcolile care se respectau, de multe ori confundată cu matematică, fizică, chimia, istoria, politica, muzică, geometria, arhitectură, geografia, cartografia, medicină, agricultură, meteorologia, mitologia, practici spirituale, reîncarnarea, marea iniţiere, sau momente de sărbătoare. Făcea parte din viaţa omului de zi cu zi, ajutându-l în ceea ce-şi propunea, la un nivel foarte simplu şi util.

Astrologia presupune foarte multă cultura generală din aproape toate domeniile vieţii, regăsite într-o astrogramă sau tema astrologică. Privirea şi interpretarea obiectelor cereşti, dincolo de parametrii fizici, prin continuitate, împrietenire şi tratarea acestor manifestări energetice vii ca atare, deschide un nivel mai universal de percepere şi apreciere a evoluţiei umane sau personale. La o simplă citire a caracteristicilor zodiacele generale (an, luna, zi) ne recunoaştem şi ne manifesta în acele limite, fără a ne pune problema dacă este bine sau rău, decizia este personală. Aceeaşi privire aruncată prin astrologia karmică, ne pune în faţa unor lucruri deja cunoscute, concentrate prin trecut şi viitor în modul de manifestare interior şi exterior al prezentului. De mute ori astrologia, la fel ca alte metode, ne aduce doar confirmări sau infirmări despre ceea ce simţim că suntem, ceea ce ne place sau ceea ce ne-am dori cu adevărat. Având, deja confirmată din mai multe direcţii despre propria personalitate, căpătăm mai multă siguranţă şi linişte în ceea ce avem de modelat sau controlat. Sinceritatea şi curajul sunt factori hotărâtori, ei ne marchează majoritatea deciziilor, sentimentele şi schimbărilor necesare.

Atenţia, studiul şi observarea permanentă a ansamblului societăţii, cu toate departamentele, ne schiţează destul de clar cadrul în care ne manifestăm. Urmărirea tendinţelor, reacţiilor, formelor gând, faptelor personale şi consecinţelor create ne sugerează rolul nostru şi sensul cailor personale. Acestea sunt metode accesibile oricărui om sănătos, viu că stare, senin, cu bun-simţ şi preocupat de propria viaţă. De multe ori ne îngrijim mai mult de maşină, pantaloni, vecini sau parlament, decât de noi înşine. Pierdem foarte multă energie în lucruri inutile. Mâncăm mortăciuni, medicamente şi chimicale, ne agităm din nimic, suntem critici, răzbunători, oportunişti cu diploma, minţim şi înşelam în sensul acumulării de materie şi avem totuşi speranţe de mai bine. În final cerşetorul şi patronul, la fel de bolnavi, amărâţi şi „săraci cu duhul”, se întâlnesc la cimitir cu un alai de preoţi şi rude: care contempla liniştiţi calea pe care vor merge. „Boala lucrează cu materialul clientului”. „Lucrează mai departe şi întreg universul va lucra odată cu tine”.

Astrologia ca știință şi conștiință reprezintă o posibilitate. Doar prin astrologie, gândindu-ne la ce ne umbla prin cap, şansele sunt de a bucura în continuare materialismul – dialectic şi aceleaşi obişnuinţe senzoriale. Dincolo de o anumită dimensiune mecanicistă a Zodiilor şi Horoscoapelor, există subtilitatea simplă practică. La fel ca în multe ştiinţe, majoritatea astrologilor actuali trăiesc din umbră celor milenari, sau mai aproape de noi, manipulam în fel şi chip informaţiile de pe la 1800, 1900 toamna. Alte vremuri, alte ispite şi graba superficială a unei societăţi de consum. Toţi ştiu atât de multe, mass-media, internetul, munţi de informaţii nefolosite. Horoscoape şi previziuni pe toate gardurile, astrologii trans plutoniene, uraniene, cu denumiri mitice, dar fără conţinut, vibraţie sau, mai ales consecinţe sociale.

Astrologia ţine pasul cu evoluţia cinematografiei, muzicii, artei, bolilor, televiziunilor şi relaţiilor umane, tot mai şocante, cu subiecte cât mai fierbinţi, exagerate că bun-simţ, vopsite la exterior şi putrede în interior. Asta nu înseamnă ca instituţiile care servesc acest meniu sunt vinovate, ele doresc să-şi facă banul cu orice preţ, iar consumatorul nu are pe ce altceva să-l cheltuiască. Regula cererii şi ofertei funcţionează ireproşabil. Este încă un simbol pozitiv, de a nu mai aştepta să vină cineva „cu faţă umană” din exterior şi să ne rezolve problemele. Aceste momente se întâmplau când scrisul, circulaţia informaţiei, comerţul, tehnologia şi globalizarea dominantei materialiste, mai lăsau câte o oază spirituală, a unui posibil nou început în armonie şi comun acord între părţi.

Dacă ne detaşam puţin de această comedie umană, vedem că omul îşi face singur tot „răul” de pa lume. Munceşte pe brânci, vorbeşte urât, mănâncă ce apucă, minte, fură şi face războaie pentru un stomac plin, o geantă de medicamente şi un sfârşit „fericit” la pensie. Majoritatea consideră că boala, suferinţa, războiul, ura, lăcomia, spitale, penitenciarele, poliţia şi armata sunt lucruri fireşti; dacă nu ar fi aşa, ar face ceva, şi nu vor face nimic, pentru că mentalitatea şi educaţia nu le permite. Astăzi oamenii bolnavi, handicapaţi, dereglaţi sexual sau mental, răniţi prin războaie au drepturi enorme, într-o continuă creştere (ar fi culmea să nu le convină), comparativ cu cei sănătoşi şi normali. „Ce sădeşti, aia creşte”. „O felie de măr, are acelaşi gust că mărul întreg”.

Astrologia este o posibilitate folosită într-un sens fără de sens. Logic ar fi ca toate ziarele, revistele, posturile TV, paginile Web şi alte apariţii, să posede un astrolog. Aceştia în unele cazuri există, la fel ca şi multe cărţi bune din domeniu, cercuri, cluburi, forumuri şi cursuri, există că oferta, înseamnă că există şi interes. Unde şi cum ajunge fiecare să ia contactul cu astrologia, depinde de propria vibraţie şi rezonanţă. Dacă se putea mai bine, acel bine există. Modul de folosire şi practica are caracteristicile comune oricărui domeniu care îţi place cu adevărat; poţi comanda sau găti singur mâncarea.

Complexitatea astrologiei, la un moment dat se simplifică atât de mult, încât majoritatea practicanţilor caută…, şi caută, alte elemente complicate şi pompoase. Este simbolul lipsei de trăire, de folosire, de control, de beneficii mentale, de autoeducaţie şi acumulări nefolosibile. Fugă de sinceritate, recunoaştere, corectare şi lipsa credinţei ca folosirea şi organizarea unor lucruri simple ne pot face „nemuritori”. Greşelile sunt necesare în orice proces de cunoaştere, sunt singurele ocazii de a învăţa ceva, doar dacă putem controla mândria şi egoismul. Ar fi bine să analizăm şi manifestarea permanentă a fricii în tot ceea ce facem în viaţă; când suntem noi înşine sau când decidem noi sau spiritul nostru ceea ce trebuie spus sau făcut. „Suntem, dar nu şi ceea ce facem”. „Obişnuinţa este mai puternică decât raţiunea”. „Când găină se odihneşte, ea produce mult”. Greul este rădăcina uşorului”.

Legea Kybalionului, Cele 7 LEGI UNIVERSALE

1. LEGEA MENTALISMULUI: “Totul este spirit, Universul este mental” Explică faptul că totul este realitate spirituală, energetică, aflându-se în toate manifestările şi aparenţele ei exterioare pe care le cunoaştem sub denumirea de universuri materiale şi fenomene ale vieţii.

2. LEGEA CORESPONDENTEI: “Ceea ce este sus este şi ceea ce este jos, ceea ce este jos este şi ceea ce este sus” Explică faptul că există o armonie, un raport constant, o corespondenţa între diferitele planuri de manifestare ale vieţii şi fiinţei; respectiv planul material, mental şi spiritual. Aceste planuri sunt asemănătoare, diferenţa între ele fiind doar de grade şi niveluri de vibraţii aparent diferite.

3. LEGEA VIBRAŢIEI: “Nimic nu este în repaus, totul se mişcă, totul vibrează” Explică faptul că mişcarea se manifestă pretutindeni în univers, că nimic nu este în stare de repaus, că totul se mişcă, totul vibrează. Diferenţele care există între diferitele manifestări ale materiei şi energiei, se datorează gradului diferit de vibraţie, cu cât este mai intensă vibraţia, cu atât este mai înaltă poziţia.

4. LEGEA POLARITĂŢII: “Totul este dublu, orice lucru are doi poli, totul are două extreme, asemănătorul şi neasemănătorul au aceeaşi semnificaţie, polii opuşi au o natură identică însă de grade diferite, extremele se ating, toate adevărurile nu sunt decât semiadevaruri, toate paradoxurile pot fi conciliate” Arată că în orice lucru sunt doi poli, două aspecte opuse, iar contrariile nu sunt în realitate decât două extreme ale aceleiaşi manifestări; nord şi sud, albul şi negrul, iubirea şi ura, binele şi răul, etc.

5. LEGEA RITMULUI: “Totul se scurge înăuntru sau în afară, orice lucru are durata sa, totul evoluează, apoi degenerează, balansul pendulei se manifestă în toate şi măsură oscilaţiei sale la dreapta este asemănătoare cu măsură oscilaţiei sale la stânga, ritmul este constant” Explică faptul că în orice lucru se manifestă o mişcare de plecare şi de venire, asemănătoare unei pendule. Există întotdeauna o acţiune şi o reacţiune, un progres şi un regres, un maxim şi un minim.

6. LEGEA CAUZEI ŞI A EFECTULUI: “Orice cauză are efectul său, orice efect are o cauză, totul se întâmplă conform Legii, hazardul nu este decât un nume dat unei legi necunoscute, sunt numeroase planuri ale cauzalităţii însă nimic nu scapă Legii” Explică faptul că totul se întâmplă conform Legii, că niciodată nu se întâmplă ceva neprevăzut, există planuri diferite ale cauzei şi efectului, un eveniment se produce că o consecinţă a unui gând, cuvânt sau alt eveniment precedent.

7. LEGEA GENULUI: “Este un gen în toate lucrurile, totul are principiile sale, masculin şi feminin, genul se manifestă pe toate planurile” Explică faptul că genul se manifestă în orice lucru, că principiile masculin şi feminin sunt totdeauna prezente şi active în toate fazele unui fenomen, pe oricare plan de existenţă. Rolul principiului masculin este de a dirija către principiul feminin o anumită energie, la fel şi invers. Baza Daoismului chinez: ideograma Yin-Yang. Luate separat că principii, sunt incapabile să creeze şi să dinamizeze.