Ascendent in Sagetator
Astrologie si Horoscop contact[at]astrologyclub.org

Ascendent In Sagetator

Nativii care au ascendentul în Sagetator sunt aventurieri entuziaşti, care vor să exploreze. Sunt neobosiţi şi iubesc să fie activi. E ca şi când cineva ar vrea să spună ceva, care îi stă pe vârful limbii, însă nu-şi poate aminti ce anume este. Deşi sunt foarte direcţi, majoritatea lumii îi place suficient de mult încât orice urmă de duritate a lor să nu fie băgată în seamă. Persoanelor cu ascendentul în Săgetător le place să vorbească, însă au şi multe de oferit. Ideile pe care aceştia le au sunt excepţionale şi de ajutor, chiar dacă nu sunt mereu foarte detaliate. Optimismul lor natural îi face să pară că sunt mereu veseli, chiar şi atunci când ei sunt de fapt într-o dispoziţie proastă. Acest fapt se dovedeşte a fi chiar enervant pentru prietenii lor, uneori.

Persoanele care au ascendentul în Săgetător au mereu foarte multe opinii, şi sunt fericiţi să le împărtăşească cu toată lumea, chiar dacă alţii vor sau nu să îi asculte. Întotdeauna par să aibe încredere în ei, chiar dacă unii i-ar putea considera naivi. Reuşesc să îşi păstreze mereu simţul umorului, indiferent de situaţie sau de mersul lucrurilor. Maniera lor de a fi lipsiţi de griji este binevenită oriunde. Carisma naturală pe care o au îi face să apară altfel, mai buni decât sunt în realitate. Sunt foarte eficienţi atunci când trebuie să împace două părţi aflate în conflict.

Cei născuţi cu ascendentul Săgetător au o mare nevoie de libertate şi independentă, fapt care îi poate determina să adopte un stil de viaţă nomad, mereu pe drumuri. Cel mai bine se simt atunci când schimba peisajul. Dacă sunt căsătoriţi, atunci partenerul/a trebuie să accepte acest aspect şi să fie dispus/a să îşi urmeze jumătatea. De asemenea, nu sunt ataşaţi de bunurile materiale. Celor cu ascendentul în Săgetător le place să îi vadă distrându-se pe cei din jurul lor, aşa că sunt o companie ideală pentru petreceri. Mulţi dintre cei născuţi sub acest ascendent prefera relaţiile pasagere şi ocazionale în locul angajamentelor pe lungă durată, aşa că ar putea părea a fi superficiali, până reuşesc să întâlnească persoana potrivită pentru ei.

Cei născuţi sub ascendentul in Sagetator se plictisesc repede dacă se confruntă cu rutina, însă le plac competiţiile. Acest fapt face ca pentru ei simplele exerciţii fizice de rutină să fie extrem de plictisitoare, însă sporturile competitive îi atrag şi le ţin viu interesul. Sunt înzestraţi natural pentru sporturi, mai ales cele legate de echitaţie şi cai. Le place să se distreze bine, mâncarea bună şi băuturile fine, să danseze şi animalele. Dorul lor de ducă înnăscut îi recomanda pentru meserii legate de călătorii şi distracţii. Pentru aceşti nativi cu ascendentul în Săgetător este mult mai interesantă călătoria în sine decât destinaţia. De cele mai multe ori nu sunt punctuali, deoarece pleacă mereu în ultimul moment. Ar putea fi înzestraţi cu talente artistice, atraşi spre educaţie, publicistica sau religie.

Persoanele născute sub ascendentul Săgetătorului sunt curioase şi au înclinaţii spre spiritualitate şi psihologie. Sunt firi generoase şi pot impresiona prin statut sau avere. Sunt adaptabile şi flexibile, aşa cum ar şi trebui să fie pentru a savura toate schimbările pe care şi le doresc în vieţile lor. Pot fi de ajutor cuiva în toate situaţiile, excepţie făcând cele care ar implica să stea fără să facă nimic. Pe de altă parte ar putea fi consideraţi ca fiind nepoliticoase, foarte indulgente cu sine şi încrezute. Aceşti nativi ar putea deveni cinici şi sarcastici, dacă nu sunt atenţi. În acelaşi timp ar trebui să fie foarte precauţi şi atenţi că obsesia lor pentru libertate să nu le afecteze grav personalitatea lor grijulie. Cei care au ascendentul în Săgetător trebuie neapărat să lucreze pentru a-şi dezvolta tactul şi concentrarea.