Dictionar Astrologic – Litera A
ABDOMEN– In astrologie, această parte a corpului este influenţată de planeta Mercur, semnul Fecioară, semnul care guvernează intestinele şi casa a 6-a a horoscopului. Afecţiunile abdomenului sunt întotdeauna strâns legate de aspectele negative a elementelor în cauză.
ABILITATE – Fie că este fizică sau intelectuală, abilitatea este reprezentată în primul rând de aspectele favorabile ale planetelor Marte şi Mercur şi de relaţiile care au loc între acestea două şi ceilalţi aştrii. Astfel, îndemânarea sportivilor, abilităţile de comunicare trebuiesc căutate în raport cu cele două planete, urmând însă şi casele în cauză, respectiv, casele -1, 3, 9 ale horoscopului.
ABCES DENTAR – Predispoziţia către inflamaţii şi probleme dentare este dată de aspectele defavorabile care au loc între planetele Saturn (dinţii) şi Marte (infecţia), ori combinaţiile negative intre Luna, Pluton şi Neptun. Contează în aceeaşi măsură semnele Berbec (capul) şi Taur (dinţii). Tranzitele planetei Marte prin una dintre aceste zodii, în special dacă zodia ocupa casa 1- a a horoscopului, poate fi cauza unor abcese dentare.
Susține-ne cu un Like sau cu un Share! Mulțumim!