…Să lăsăm orgoliul la o parte!…
Într-adevăr, verbul „a fi” îl caracterizează cel mai bine pe Berbec. Are atâta dorință de viață și mai ales atâta dorință de a fi remarcat, încât ar fi în stare să se îmbolnăvească dacă ar fi ignorat. Îi place viața, dar nu oricum, ci cu mult zgomot, tocmai pentru a atrage atenția asupra lui și în acest fel putem spune că se complace într-un „a trăi” forțat.
De asemenea, iubește viața și la propriu, manifestându-se printr-o teribilă frică de moarte. Chiar dacă nativul Berbec pare a fi „cel mai tare din parcare”, nu vă lăsați înșelați, la cel mai mic semn că ar putea să-i fie amenințată viața, va încerca să joace cu totul altfel, dar din mândrie va încerca să lase să se înțeleagă că nu este impresionat. Îi este atât de frică de moarte încât nici nu înțelege conceptul de moarte. Nu încercați să filosofați împreună cu un nativ Berbec despre moarte, pentru că nu va înțelege aproape de loc, chiar dacă lui i se va părea că a înțeles. Ar fi o înțelegere doar „din vârful buzelor”.
Adevărul este că nativii Berbec au de multe ori un comportament gălăgios sau fac tot posibilul să pară duri, chiar pentru că sunt slabi. Vor să-și impună personalitatea tocmai pentru că au o personalitate puternic dependentă de cei din jur. De fapt ei se nasc mai mult introvertiți, sunt mai mult retrași și întorși spre sine, dar încearcă să fie extrovertiți tocmai pentru a nu se întâlni cu sine însuși. Cel mai mult îi este frică nativului Berbec de întâlnirea cu sine. Probabil de aceea evită și moartea, știind probabil că după aceea s-ar putea întâlni cu sine. Și de aceea lui îi este deosebit de greu să facă o meditație.
Când observăm că un nativ Berbec nu reușește să stea liniștit într-o meditație, punem acest lucru pe faptul că este un semn de foc și nu are astâmpăr, dar adevărul mai profund este că-i este frică să nu se întâlnească pe sine într-o astfel de practică. Sunt sigur că Robinson Crusoe nu a fost nativ Berbec, pentru că nu ar fi rezistat singur. Singurătatea l-ar fi obligat să comunice cu sine însuși și pentru el ar fi fost un dezastru. Un Crusoe nativ Berbec nu s-ar fi sinucis, pentru că-i este frică de moarte, așa cum am spus, dar cred că ar fi ajuns să o ia razna, pentru că ar fi fost obligat să-și descopere abisul interior și asta l-ar fi dus la disperare.
Cel mai insuportabil zgomot pentru nativul Berbec este liniștea. Dacă vreți să-i faceți un rău, atunci părăsiți-l tocmai când îl apasă singurătatea, iar dacă vreți să-l păstrați, rămâneți numai dumneavoastră cu el și se va agăța cu disperare de această relație.
El simte nevoia imperioasă să fie ascultat, să fie băgat în seamă. Singurii oameni pe care nu-i va accepta ca prieteni dar nici ca anturaj vor fi cei care nu-l bagă în seamă. Unor astfel de oameni va căuta cu tot dinadinsul să le găsească defecte. Fiecăruia îi va vedea câte un pai în ochi, și va face public în gura mare acest lucru, tocmai pentru a nu se observa grinda din ochiul său. În rest, nu prea are discernământ în alegerea prietenilor, dacă aceștia îl bagă în seamă și de aceea i se reproșează întotdeauna alianțe și prietenii nepotrivite.
În dragoste, nativii Berbec se aprind foarte repede, dar acest lucru nu trebuie neapărat să-l bucure pe celălalt, pentru că de fapt se aprinde repede pentru oricine. Dar dacă veți dori să părăsiți un nativ Berbec, va trebui să gândiți mult și profund, pentru că cel mai grav lucru pe care-l răniți nu va fi sufletul, ci orgoliul lui, și ar putea reacționa violent.
Vă întrebați dacă a cântărit bine lucrurile atunci când a intrat într-o afacere sau s-a angajat la ceva? Priviți un berbec adevărat, adică animalul în sine, cum se aruncă cu capul înainte în tot ce-i iese în cale și atunci nu vă veți mai întreba dacă a cântărit bine lucrurile.
Dacă pentru el problema existențială este cea mai importantă, atunci vă dați seama că nu-i este tot una cum arată. Îi place enorm să fie admirat și fizic. Să-i spui unui nativ Berbec că este prost sau rău, mai ales, nu-l vei jigni atât de mult ca atunci când i-ai spune că este urât sau că este un nimeni.
Nativii Berbec sunt lipsiți de voință și tocmai de aceea ei apelează la încăpățânare, pentru că nu necesită multă inteligență. Sunt suficient de superficiali pentru a se implica în multe și a nu duce aproape nimic la final.