Zodia Cocos
Astrologie si Horoscop contact[at]astrologyclub.org

Zodia Cocos

Horoscop Cocos

Anii – 1921, 1933, 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017, 2029, 2041, 2053, 2065

Aceşti nativi ageri sunt pragmatici şi plini de resurse, prefera să facă lucrurile în maniera clasică, în care şi alţii au făcut-o şi au avut succes, decât să încerce lucruri noi sau să-şi asume riscuri inutile. Sunt curajoşi, dar şi foarte înţelepţi.

Cei născuţi în zodia Cocos au un spirit de observaţie extraordinar. Este foarte greu pentru cineva să încerce să ascundă ceva de aceşti nativi; e ca şi când ar avea ochi şi la spate. Unii ar putea gândi că aceste persoane au calităţi paranormale, însă nimic nu este mai departe de adevăr – au doar un mare talent de a observa orice detaliu, indiferent cât de neînsemnat pare acesta la prima vedere şi au o mare capacitate de analiză şi sinteză. De asemenea, dau dovadă şi de multă imaginaţie.

În plus, Cocosii sunt şi foarte direcţi şi apreciază sinceritatea la cei din jur. Ei nu sunt făţarnici şi nu le place să se ascundă după deget sau în spatele unei măşti de ipocrizie. Sunt deschişi ca o carte, spun mereu adevărul şi întotdeauna se ţin de cuvânt. Îi vor aprecia foarte mult pe cei care procedează la fel ca ei şi sunt deschişi. Unii ar putea încerca să se prefacă şi doar să mimeze adevărul, însă ar face o mare greşeală. Aceşti nativi nu suporta prefăcătoria şi ipocrizia şi sunt foarte pricepuţi în a demasca impostorii.

Nativii zodiei Cocos dau dovadă de multă tărie de caracter, de tenacitate, au personalităţi puternice şi întotdeauna ştiu ce vor. Sunt foarte buni oratori şi au capacitate de persuasiune asupra celorlalţi. Însă la capitolul simţ al umorului dau dovadă de un umor mai degrabă ciudat şi ambiguu.

Cocosii unt foarte direcţi şi spun exact ceea ce gândesc, chiar dacă uneori ajung să-i rănească pe cei din jur. Însă nu o fac din răutate, ci pentru că sunt extraordinar de sinceri. Au tendinţa de a se cam da mari şi vor să se afle mereu în centrul atenţiei. Caută şi cerşesc atenţia nedivizată a celorlalţi, până la punctul în care devin chiar enervanţi.

Cei născuţi sub semnul Cocoşului au tendinţa de a fi perfecţionişti şi se aşteaptă mereu să deţină controlul, mai ales asupra felului în care arata şi se prezintă în societate. Să stea în faţa oglinzii şi să se aranjeze şi să schimbe diferite haine, până când sunt mulţumiţi de de aspectul lor este ceva firesc pentru ei.

Să fie remarcaţi şi admiraţi este un afrodiziac foarte puternic pentru aceşti nativi Cocos. Iar cine ştie să-i flateze şi să-i laude, are de câştigat. Le place foarte mult să iasă şi să petreacă în oraş, mai ales dacă se afla într-un cerc de prieteni care îi admiră. În orice cerc ar fi şi indiferent de ocazie, aceşti nativi vor fi cel mai bine îmbrăcaţi dintre toţi; eleganţi, stilaţi, spilcuiţi stilul contează foarte mult pentru ei, indiferent de costuri. Uneori pot fi chiar excentrici (şi nu numai în ceea ce priveşte stilul vestimentar!).

Cocosii au casele impecabile, aranjate şi curate şi au pretenţia de la membrii familiilor lor să respecte aceleaşi standarde de conduită şi de îmbrăcăminte. Acest fapt le poate crea anumite probleme cu cei din anturaj, care sunt mai relaxaţi şi mai nepăsători din fire.

În general cei din zodia Cocos sunt foarte organizaţi şi precişi în ceea ce fac. Le place să accepte provocări şi să reuşească să iasă învingători din acestea. Gestionează foarte bine banii şi dau dovadă de mult autocontrol. Întotdeauna ştiu să întrevadă ceva bun, indiferent cât de complicată sau urâtă pare o situaţie, iar optimismul lor va reuşi să-i scoată din multe belele şi să-i motiveze să meargă mai departe. Sunt foarte săritori şi le place să-i ajute pe ceilalţi.

În relaţiile de dragoste Cocosii sunt destul de visători, dar dau dovadă şi de foarte mult romantism. Nu se înţeleg bine cu persoanele care nu ştiu să accepte şi să aprecieze criticile constructive, şi asta deoarece ei au tendinţa de a fi prea autoritari şi de a spune verde în faţă, fără menajamente, ceea ce gândesc sau îi deranjează. Sunt foarte pretenţioşi în relaţii şi au nevoie de persoane pe care să le respecte.

Cei născuţi în acest semn au nevoie de un/o partener/a capabil/a să le înţeleagă cu adevărat latura conservatoare. Alături de persoana potrivită, aceşti nativi sunt loiali, de încredere şi acordă sprijin necondiţionat, încercând să facă tot posibilul pentru a-şi face fericită jumătatea. Ar putea chiar să alunece în extremă în care să se poarte mai degrabă ca o cloşcă şi nu ca un cocoş!

Meseriile cele mai potrivite pentru nativii din zodia Cocos sunt: avocat, neuro – chirurg, contabil, actor, stomatolog, dar şi carierele în politică, relaţii publice, asigurări sau cele din domeniile ştiinţifice. Sunt foarte muncitori şi motivaţi.

Conform horoscopului chinezesc lecţia pe care trebuie să o înveţe este: inima şi sufletul sunt mult mai importante decât felul în care cineva arata. Calităţile lor şi inteligenţa de care dau dovadă vor fi admirate de ceilalţi mai mult decât chipul lor frumos. Un alt lucru foarte important este că, cei născuţi în această zodie chinezeasca, Cocos, trebuie să înţeleagă că nu toţi suntem la fel şi că trebuie să nu-i mai cicale pe ceilalţi la cap, ci trebuie să îi lase în pace, să-i lase să fie aşa cum sunt ei şi să nu mai încerce să-i schimbe sau să le impună nimic.

Cocosii unt compatibili cu Boul şi Şarpele şi incompatibili cu Oaia şi Iepurele.

Anilor acestei zodii le corespund elementele definitorii în astrologia chinezească: Metal, Apă, Lemn, Foc şi Pământ, ceea ce va duce la cinci tipuri diferite de nativi.

Cocoşul de Metal (1921, 1981, 2041)

Aceşti nativi Cocos de Foc sunt egoişti şi vor ca toată lumea să asculte de ceea ce spun ei. Analizează absolut orice se întâmplă în jurul lor şi pe absolut oricine se afla în proximitatea lor. Au tendinţa de a fi agresivi, fapt care duce la terminarea anumitor relaţii.

Cocoşul de Apă (1933, 1993, 2053)

Sunt cei mai calmi dintre toţi nativii Cocos. Sunt mai rafinaţi şi nu simt nevoia să iasă în evidenţă sau să fie mai presus de ceilalţi. Sunt plini de energie şi mereu atenţi la detalii. Însă ar trebui să înveţe să se concentreze mai degrabă pe rezultatul final, în tot ceea ce întreprind, şi să nu se mai piardă în amănunte.

Cocoşul de Lemn (1945, 2005, 2065)

Cei născuţi în zodia Cocos de Lemn iubesc munca în echipă. Au foarte mulţi prieteni şi sunt foarte sociabili. Vor cu adevărat să găsească parte bună din oameni şi din situaţiile cu care se confruntă. Însă nu reuşesc întotdeauna să ducă la bun sfârşit ceea ce încep, şi asta, deoarece, de multe ori îşi asumă mai multe responsabilităţi decât pot duce.

Cocoşul de Foc (1957, 2017, 2067)

Aceşti nativi petrec foarte mult timp încercând să arate perfect în orice situaţie. Sunt foarte pricepuţi să organizeze evenimente sociale şi sunt lideri excelenţi. Pot fi brutal de sinceri atunci când critică pe cineva, uneori ajungând să-i rănească pe cei din jur.

Cocoşul de Pământ (1909, 1969, 2029)

Cocosii de Pământ sunt nativi care se descurcă excelent cu mai multe sarcini dintr-o dată, în paralel. Reuşesc mereu să aibe succes, însă stabilesc standarde foarte ridicate pentru ei şi pentru cei aflaţi în jurul lor. Aceste aşteptări nerealiste pot cauza anumite rupturi de relaţii, dacă nu vor învăţa să fie mai subtili.