Ascendent in Gemeni
Astrologie si Horoscop contact[at]astrologyclub.org

Ascendent In Gemeni

Persoanelor care au ascendentul în Gemeni le place să înveţe. Fiind curioşi şi vrând să ştie cât mai multe, mereu caută ceva care să le servească din punct de vedere social. Dacă cineva va bate la cap cu o multitudine de întrebări, atunci acea persoană, cu siguranţă, are ascendentul în Gemeni. Sunt neobosiţi şi lăsa impresia că sunt şi nerăbdători. Inteligenţa lor poate intimida anumite persoane, mai ales dacă acestea sunt mai sensibile.

Cei care au ascendentul în Gemeni au un talent deosebit de a folosi cuvintele, fapt care le poate prinde foarte bine, totuşi, uneori, se lasă prinşi în puzzle-ul lor intelectual şi uită de cei din jurul lor. De aceea pare a le lipsi căldura şi apropierea în relaţiile cu ceilalţi, însă de multe ori acesta este numai un scut de apărare, în spatele căruia se ascund.

Fiind un semn dual, există două tipuri de nativi cu ascendentul în Gemeni: pe de-o parte sunt cei plini de viaţă, vorbăreţi, excentrici cărora le plac distracţiile, iar de cealaltă parte se află cei calmi, retraşi şi intelectuali. Cei din prima categorie sunt interesanţi şi le place să explice tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, într-o continuă avalanşa de discuţii, în timp ce persoanele din a doua categorie sunt spirituale şi inteligente, dar par a fi mai degrabă severe şi dure. Indiferent de categoria din care fac parte, aceşti nativi vor analiza şi vor încerca să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Plini de duh şi fermecători, mereu vor avea ceva de spus. Sunt uşor de distras deoarece sunt curioşi în legătură cu orice şi nu îşi pot menţine concentrată atenţia prea mult asupra unui singur lucru.

Dualitatea lor se va manifesta şi în alte domenii. Nativii cu ascendent în Gemeni pot părea diferiţi, pentru persoane diferite, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic. De asemenea, au obiceiul de a spune exact ceea ce vor ceilalţi să audă. Atunci când le place de cineva au tendinţa de a imita acea persoană, copiindu-i atât trăsăturile personalităţii, cât şi aspectul fizic.

Cei născuţi sub acest ascendent par a fi prototipul de multifuncţionalitate. Pot face mai multe lucruri în acelaşi timp, însă să lase senzaţia că nu dau atenţie niciunuia dintre acestea. În aceeaşi manieră pot da senzaţia că ascultă şi înţeleg ceea ce li se spune, când de fapt şi de drept ei nu sunt nici măcar atenţi. Însă atunci când sunt atenţi cu adevărat, sunt capabili să asimileze un mare volum de informaţii, pe care sunt încântaţi să îl împărtăşească cu următorul lor interlocutor. Ar putea fi profesori, scriitori şi cercetători excelenţi sau să aibe orice profesie care presupune utilizarea informaţiilor.

Persoanelor cu ascendentul in Gemeni nu le plac programele, orarele şi pare că le merge foarte bine atunci când este haos şi dezorganizare. Sunt adevăraţi “fluturaşi” sociali şi trec de la o persoană la alta în cadrul unei petreceri, amestecându-se în mulţime de minune. Nu permit prea multor persoane să se apropie cu adevărat de ei, deoarece li se pare deranjant să lase persoane străine în cercul lor social intim.

Acestor nativi cu ascendentul Gemeni le place să aibe spaţiu personal şi libertate. De asemenea înţeleg că şi partenerii lor ar putea avea nevoie de intimitate şi spaţiu personal, aşa că nu au tendinţa de a-i înlănţui pe aceştia. Le place să dezbată şi să schimbe idei cu ceilalţi. Pe cât de mult le place să îşi folosească inteligenta, pe atât de mult sunt dotaţi şi cu talentul de a face activităţi manuale. Sunt foarte buni la activităţi de artizanat şi meşteşugit, mai ales la cele care le stimulează şi capacităţile intelectuale. Nativii cu acest ascendent ar putea ajunge în situaţia în care ştiu să facă de toate, însă nu sunt buni cu adevărat la nimic, dacă nu vor învăţa să-şi controleze permanenta dorinţa de a face mereu ceva nou.