Casele astrologice fara planete
Astrologie si Horoscop contact[at]astrologyclub.org

Casele astrologice fara planete

Când te uiți la o astrogramă poți să observi că unele case astrologice sunt goale, în timp ce altele sunt ocupate de cel puțin o planetă.

Casele ocupate de planete arată sectoarele semnificative din viața noastră, unde ne vom consuma energia mai mult și probabil unde vom vedea și rezultatele. De exemplu, dacă ai mai multe planete în casa a XI-a și nici o planetă în casa a IV-a, prietenii vor fi mai importanți pentru tine decât familia de origine, mai ales în timpul adolescenței.
Persoanele care au planetele răsfirate în mai multe case au tendința să aibă mai multe interese și încearcă să să se descurce cu mai multe responsabilități. Dacă reușesc sau nu depinde de alți factori din astrogramă.
Casele care conțin un stelium sau au Soarele și încă alte două-trei planete, pot oferi indicii și despre cariera care este potrivită pentru acea persoană. De exemplu, o persoană cu planete în casa a IX-a, poate fi agent de turism, academician, profesor de religie, etc.
Casele astrologice neocupate de planete indică că principalele energii planetare nu sunt îndreptate spre acele sectoare ale vieții. Dar asta nu înseamnă că nu se va întâmpla nimic aici de-a lungul vieții.
De exemplu, dacă Casa a VII-a (casa căsătoriei) este goală, nu trebuie să te gândești că nu te vei căsători niciodată pentru că nu există nici o planetă acolo. Înseamnă doar că există alte sectoare ale vieții mai relevante pentru tine și dacă te vei căsători sau nu depinde de alte aspecte din astrograma ta. Trebuie să vezi ce anume din astrograma ta poate compensa această lipsă. Cât de puternică este planeta Venus? Există planete în zodia Balanță, mai ales Soarele, Luna sau Ascendentul? Unde este guvernatorul Casei a VII-a?
Casele fără planete în ele nu rămân goale de-a lungul vieții. Și asta pentru că ele vor fi tranzitate de planete, uneori timp de câțiva ani, iar planetele in tranzit vor stimula noi evenimente. De exemplu, dacă o planetă exterioară tranzitează Casa a II-a din astrograma unei persoane care nu are nici o planetă în această casă, acest tranzit lung îl va face, în toată această perioadă, să arate o neobișnuită atenție față de bani.
Casele care nu au planete în ele sunt, de cele mai multe ori, trecute cu vederea, mai ales de începătorii în astrologie. Și asta pentru că este nevoie de puțin mai mult efort pentru a le interpreta. Chiar dacă nu sunt atât de importante sau nu sunt atât de influențe ca și casele ocupate de planete, ele sunt active și se pot interpreta. Trebuie să ne uităm la guvernatorul casei și să-l analizăm în funcție de casă și zodia în care se află dar și de aspectele pe care le formează cu alte planete.

 

Bibliografie Donna Cunningham – How to Read Your Astrological Chart: Aspects of the Cosmic Puzzle
Susține-ne cu un Like sau cu un Share! Mulțumim!